
Originar din regiunea Burgundia din Franta, soiul de struguri Chardonnay da viata unor vinuri de inalta calitate apreciate la nivel mondial. Vinurile se remarca, de regula, prin notele intense de citrice, fructe tropicale si accente de stejar daca s-a maturat vinul la baric.
O istorie bogata
Vinul Chardonnay se bucura de o istorie bogata, datand inca de pe vremea romanilor cand un soi de struguri numit Gouais Blanc a fost adus din Croatia. Acest soi a fost combinat cu strugurii de Pinot Noir care erau foarte populari la acea vreme si astfel a prins viata soiul Chardonnay. Popularitatea acestuia a inceput sa creasca considerabil datorita faptului ca era folosit la producerea sampaniei.
Favorit in California
Unele dintre cele mai bune vinuri Chardonnay din lume sunt produse in California. Conditiile climatice ale statului sunt prielnice acestui soi de struguri care permit coacerea deplina a acestora si dobandirea tuturor aromelor pentru care este atat de apreciat. Popularitatea vinurilor Chardonnay produse in California a explodat la mijlocul anilor ’70 atunci cand acestea au fost castigatoarele a numeroase premii la competitiile de profil, detronand Franta.
Popular in toata lumea
Cu toate ca vinul Chardonnay este cel mai faimos vin alb in toata lumea, la capitolul suprafata cultivata a strugurilor ocupa locul 6. Strugurii sunt cultivati oriunde pe glob datorita faptului ca nu sunt pretentiosi si se pot adapta cu usurinta la diferite conditii. Bineinteles, rezultatul este mult influentat de tehnica aplicata de oenolog.
Cremos si condimentat
Maturarea la baricul cu stejar este o modalitate populara prin care se pot obtine caracteristici unice ale acestui vin. Poate dobandi arome noi si complexitate, amintind de caramel, vanilie, cocos, scortisoara, cuisoare si condimente.
Strugurii beneficiaza de conditii ideale si in zona Dealu Mare care gazduieste Crama Budureasca, astfel merita sa comanzi un vin Chardonnay de pe budureasca.ro. Sunt sanse mari ca cele pe care le gasesti aici sa se numere printre preferatele tale. Un bun exemplu in acest sens este Chardonnay din gama Budureasca Premium. Pentru obtinerea acestui vin totul incepe cu alegerea celor mai frumosi ciorchini la maturitate deplina, cand sunt aurii si translucizi. In plus, provin de pe parcele diferite, fiecare dintre acestea avand propriul microclimat si un anumit tip de sol, calitati care se vor oglindi mai apoi in vin.
Fermentarea a jumatate din vin are loc in butoaie de stejar romanesc si frantuzesc. Se obtine un vin foarte apreciat inclusiv in randul cunoscatorilor, drept dovada a fost recompensat cu cele mai inalte distinctii la competitii prestigioase de profil din tara.
Il identificam prin culoarea sa galben verzui pal, avand un nas intens si arome de fructe tropicale, guava si papaya completate cu note discrete de agrise. Corpolenta sa este ideala, aciditatea proaspata si gustul intens de fructe tropicale se afla in armonie deplina cu finalul lung si cremos. Astfel, fiecare pahar cu acest vin asigura o experienta gustativa unica. In plus, acesta este un vin foarte versatil, care poate fi servit cu o multime de preparate, de la peste si fructe de mare, pana la risotto cu legume sau branzeturi. Pentru a evidentia toate calitatile sale se recomanda servirea la o temperatura intre 12 si 14 grade.
Poti comanda un vin Chardonnay de pe budureasca.ro, magazinul online al Cramei Budureasca, pentru ca aici vei gasi o gama foarte variata de vinuri de inalta calitate menita sa acopere preferintele tuturor. Este timpul sa te lasi cucerit de vinurile produse de Crama Budureasca, indiferent ca vorbim de cele Chardonnay, fie de altele castigatoare la cele mai cunoscute competitii de profil.