
Nisipul și piatra s-au folosit încă din antichitate pentru construirea fundațiilor. Imperiul Roman a ridicat folosirea agregatelor la un nivel mai înalt și l-a folosit pentru construirea faimoaselor rețele de drumuri comerciale și apeducte.
Dar ce este agregatul?
Agregatul este un material granular de origine naturală, exploatate din balastiere sau reciclate, utilizate în construcții. Agregatul de piatră spartă este o resursă neregenerabilă de mare interes în construcția de drumuri și alte ramuri ale industriei construcțiilor, ceea ce trage semnale de alarmă în privința prevenirii deficitului de resurse.
La construirea unui drum sau la reabilitarea acestuia, agregatele sunt utilizate ca materii prime în structura drumului, în materiale de construcție legate și nelegate. Natura materialelor și cantitatea de materiale utilizate vor varia, în funcție de condițiile locale: traficul, subgradarea și clima. Drumurile rutiere sunt în general împărțite în două tipuri: flexibile și rigide. Principala diferență dintre cele două este componența materialelor folosite. Mai precis în cele flexibile se folosesc material bituminoase iar în cele rigide materiale legate cu beton. Ceea ce este comun este utilizarea agregatelor în ambele cazuri. În asfaltul bituminos aproximativ 95% sunt agregate, în timp ce betonul are un conținut de aproximativ 70% agregat. Componența celor două tipuri de material este reglementată atât la nivel național cât și la nivel internațional.
Agregate rutiere
Agregatele formează partea majoră a structurii drumului.
Indiferent dacă aceste sunt flexibile sau rigide, ele sunt compuse în principal din agregate care, joacă un rol important în comportamentul suprafeței drumului, ne gândim aici la intemperii, umezeală, intensitate trafic, etc.
Agregatul rutier, sau pur și simplu „agregatul”, este o categorie largă de materiale sub formă de particule grosiere:, nisip, pietriș, piatră spartă, zgură, beton reciclat și agregate geosintetice.
Agregatele sunt o componentă a materialelor compozite precum betonul și betonul asfaltic și servesc ca armare, pentru a adăuga rezistență materialului compozit.
Agregatele sunt utilizate pe scară largă și în aplicații de drenaj, cum ar fi drenuri de fundație, drenuri de perete de sprijin și drenuri de margine laterală a drumului. De asemenea, sunt utilizate ca material de bază sub fundații de drumuri.
Caracterizare agregatelor. Proprietăți fizice ale acestora este dată de:
- Dimensiunea agregatului
- Gradaţie
- Duritate și rezistență la abraziune
- Gravitație specifică
- Forma particulelor și textura suprafeței agregatelor
- Durabilitate și soliditate
- Puritatea agregatelor
Sortarea agregatelor
Sortarea pe dimensiuni se face astfel: se ia un eșantion de agregat uscat, se măsoară greutatea acestuia și se începe separarea pe diferite mărimi, trecând eșantionul printr-o serie de ciururi, amplasate una peste alta, cu deschideri progresiv mai mici. Odată separate, se va măsura greutatea particulelor reținute pe fiecare ciur și este comparată cu greutatea totală a eșantionului. Dimensiunea particulelor este apoi exprimat în procent pentru fiecare dimensiune a ciurului, se va urmări așa numita curbă granulometrică.
Dimensiunea agregatelor influențează aproape fiecare proprietate a compozitului din urmă, astfel:
- Rigiditatea
- Stabilitatea
- Durabilitatea
- Permeabilitatea
- Lucrabilitatea
- Rezistența la uzură
- Rezistența la derapare
Cu alte cuvinte, putem spune că indiferent de dimensiune, agregatul va forma caracterul betonului sau asfaltului bituminos obținut după adăugarea acestuia, evidențiind importanta agregatului.
Compania Autocompres comercializează și asigură livrarea diferitelor agregate pe toată raza județului Covasna și în împrejurimi.